Astăzi am intrat,
Vrând, nevrând în UE,
Nu e altă cale,
Un căcat cu mUE.
Astăzi fericiţi,
În Ue-am intrat,
Şi suntem primiţi,
Ca într-un căcat.
Nu fi-ngrijorat,
La meniul ţării,
UE azi ne-a dat,
Caca integrării.
Nu te-ngrijora,
De ziua de mâine,
UE ne hrăneşte,
Cu căcat pe pâine.
Bucuria integrării,
O purtăm în suflet,
UE va da ţării,
Doar căcat la buget.
Astăzi în sfârşit,
UE s-a căcat,
Şi ca o dovadă,
Ne-am şi integrat!
În UE-am intrat,
Asta-i o dovadă,
Câinii vor umbla,
Cu căcat în coadă.
Pofta integrării,
Ca să o diger,
Voi mânca căcat,
De la frigider.
Fiarbă pipi-n spume,
Fumege căcatul,
Cine vrea în UE,
Dă-i cu integratul.
De nu vom mânca,
Ce mănânc-un scato,
Ne vor azvârli,
Din UE şi NATO.
Căcatul uniunii,
Îl vom înghiţi,
Scatofili vom fi,
Până vom muri.
……………………
Ca sa nu mai traga,
Apa la veceu,
Ue-a hotarat,
Sa-L lingem mereu.
Cand a vrut Basescu,
Sa linga cacatul,
I s-a poruncit,
Sa-nghita rahatul.
Base cel destept,
Cere ajutorul,
Nu inghite el,
Inghite poporul.
Manjit de cacat,
Base s-a decis,
Sa-si faca un cont,
Tocmai la Paris.
In genunchi poporul,
Implora mereu,
Sa traga si UE,
Apa la veceu.
Fara sa ezite
UE trage clapa
Si mai porunceste
Sa-nghitim si apa.
poporu-si clateste
gura de cacat
dar acum veceul
e cam infestat
apa imputita
plina de microbi
le provoaca boli
saracilor robi
caracterul darnic
ca sa ni-l arate
cu medicamente
putin expirate
ue ne trimite
ajutoare multe
mortii ni-i duna
in fabrici marunte
nasturi eleganti
sapunuri luxoase
nimic nu se pierde…..
faina din oase
pentru a-si pastra
sufletul macar
mortii au cerut
sufletul in dar
ue se intreaba
ce ar putea face
din suflet de mort,
pungi prefabricate ?
si se tot gandeste,
si se razgandeste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu